Planurile lui Zuckerberg din 2020 care i-ar putea distruge sau îmbunătăți afacerea
Mark Zuckerberg are în față un an 2020 plin de provocări, mai ales în ceea ce privește direcția în care va merge cu platforma sa, Facebook.
De-a lungul timpului, Facebook a fost implicată într-o serie amplă de scandaluri, care mai de care mai grave. Printre breșe de securitate care au dus la scurgeri de date ale unor zeci de milioane de utilizatori s-au strecurat și acuzații potrivit cărora Facebook ar fi avut o contribuție la influențarea alegerilor prezidențiale din 2016, care au avut ca rezultat numirea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite ale Americii.
În 2020, odată cu noua rundă de alegeri prezidențiale din SUA, Facebook trebuie să sporească gradul de atenție, pentru a nu mai ajunge să fie acuzată de fraduarea unor alte alegeri.
Compania se confruntă cu o provocare destul de sensibilă: trasarea unei granițe între menținerea succesului afacerii și păstrarea (măcar în aparență) a valorilor sale.
2020 va fi un an complicat pentru Facebook și Mark Zuckerberg
Reclamele politice reprezintă unul dintre cele mai controversate subiecte de pe social media. Fiecare gigant are propria abordare în ceea ce le privește. De exemplu, Twitter interzice complet reclamele politice pe platforma sa, în timp ce Google nu permite personalizarea reclamelor politice în funcție de profilul utilizatorilor.
Facebook a anunțat joi, 9 ianuarie, cum plănuiește să abordeze acest aspect. Compania și-a ajustat doar puțin politica. A anunțat că va continua să nu cenzureze publicitatea politică. Singurul gest pe care Zuckerberg l-a făcut a fost de a introduce noi unelte dedicate utilizatorilor, pe care aceștia le pot folosi ca să limiteze modul în care interacționează cu anunțuri politice. De asemenea, utilizatorii pot acum să selecteze o opțiune prin care nu le vor mai fi afișate reclame politice.
Totuși, măsurile nu ar face parte decât din planul CEO-ului din 2020 de a „cosmetiza” de fapt, acțiunile companiei. Astfel, ar părea că Facebook încearcă într-adevăr să rezolve probleme, chiar dacă măsurile sale nu sunt nici pe departe suficiente.
Facebook speră să reușească să mențină ritmul ascendent al veniturilor și numărului de utilizatori și, în același timp, să evite acuzații legate de interferarea în alegeri, dar și să păstreze intactă una dintre valorile sale de bază: libertatea de exprimare.
Compania pare să mai aibă câteva planuri pentru 2020.
În primul rând, Mark Zuckerberg ar vrea să minimizeze reacțile negative dinspre Casa Albă prin stabilirea unei relații mai apropiate cu administrația lui Donald Trump. De exemplu, CEO-ul Facebook a participat la o cină privată cu președintele în toamna lui 2019.
De asemenea, acesta vrea să intre mai mult în contact cu publicul, căruia să-i explice mai bine logica din spatele acțiunilor. În ultima vreme, CEO-ul a intrat mai mult ca niciodată în contact cu presa și a dat numeroase interviuri, atât în Statele Unite, cât și în străinătate.